دانلود کتاب Instruirea scolară - Perspective teoretice şi aplicative

DIDACTICA - TRADITIE SI MODERNITATE .) .) Perioada cuprinsă între anii 1980 şi 1990 a reprezentat o etapă centrată pe individualizarea instruirii şi caracterizată de axarea şcolii pe problematica democratizării educaţiei (în spiritul valorilor pluraliste) . Realizarea de sine şi autodeterminare a au căpătat astfel prioritate în procesul de învăţământ, spre deosebire de situaţia din şcoala tradiţională, care promova valori precum ierarhiile şi uniformitatea şi în care curricula defineau obiective, conţinuturi şi resurse educaţionale standardizate, iar responsabilitatea şi independenţa educa­ţională erau foarte limitate. Diferenţierea şi individualizarea în relaţie directă cu instruirea depind semn ifi cativ de structurile curriculare şcolare, de libertatea relaţiei educa­ţionale, de procesul de formare şi dezvolta re a personalităţii cadrului didactic. Toate valorile anterioare plasau cadrul didactic într-o ipostază diiematică : fi e să aplice strict normative le curricular-didactice ca directive desprinse dintr-o ierarhie, fi e să aplice creativ, original, responsabil şi fl exibil curricula într-un sistem pedagogic centrat pe client. Încercând o clasificare în legătură cu această problematică, Stephan Hopmann ( 1 998) sugerează următoarele cate­gorii de sisteme de învăţământ : modele filantropice, modele centrate pe atestare, modelul examen artium, modele centrate pe evaluare. Tranz iţia către modele de tip furnizor - client a impus o fu ndamentare teoretică clară. Astfel, conceptul de bildungstheoretische Didaktik, dezvoltat între anii 1 920 şi 1930 (Weniger) în ţările de lim bă germană şi derivat din geisteswissenschaft liche Pădagogik (Dilthey, Nohl), se întemeiază şi pe ele­mentele de etică pedagogică, dar şi pe normativitatea de tip clasic a lui Herbart. Elementul de susţinere pragmatică îl reprezintă însă relaţia educaţională. În perioada 1960- 1 970, tradiţia unei geisteswissenschaft liche Pădagogik s-a diluat chiar şi în lumea germană, preferându-se un import terminologie de teaching theories din lumea anglo-saxonă. Exploatarea teoriilor învăţării în explicarea procedurilor interacţionale ale procesului de predare - învă­ţare a condus la o apropiere a domeniului de psihologia educaţiei (Gage şi lO INSTRUIREA ŞCOLARĂ Berliner, 1997) . Didactica a început să-şi piardă accepţia tradiţională de fu ndament teoretic şi practic al procesului de predare - învăţare, primind un nou sens (dezvoltat în contextul educaţional din SUA), acela de abilitate a cadrului didactic de a pune în aplicare legile şi normele predării în consonanţă cu conţinuturile şi strategiile acesteia (Doyle şi Westbury, 1 992). ---------------------------------------------AUTHOR:Romită B. lucu este doctor În ştiinţele educaţiei, profesor universita r la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Catedra de Pedagogie a Universităţii din Bucureşti şi prorector al aceleiaşi universităţi. Este expert al Comisiei Europene În domeniul formării personalului didactic Începând cu anul 2002, membru în numeroase asociaţii şi consilii profesionale, coordonator şi consulta nt În cadrul unor proiecte nationale şi internationale de cercetare, expen-evaluator În diferite actiuni europene. Dintre lucrările publicate, menţionăm: Formare iniţială şi continuă (coautor, Humanitas, Bucureşti, 2001), University Continuing Education in Romania (coautor), În Michael Osborne, Edward Thomas (coord.), Lif elong Learn ing in a Changing Continent,' Continuing Education in the Universities of Europe (NIACE, Leicester, 2(03), Formarea cadrelor didactice (Humanitas, Bucureşti, 2005). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut Ed ucaţia preşcolară În România (coord., 2(0 2) şi Managementul clasei de elev i. Aplicaţii pentru gestionare a situaţiilor de criză educaţională (ediţia 1, 2000 ; editia a II-a revăzută şi adăugită , 2(06).